Laurențiu Reghecampf este, de joi, noul antrenor al Stelei, iar odată cu revenirea antrenorului care a adus două titluri în Ghencea au început și transferurile. Patronul a dat asigurări că va întări lotul, dar a și anunțat două transferuri. Piotr Celeban și Alexandru Bourceanu sunt noii jucători ai Stelei. Pe lângă aceste mutări, Becali încearcă și readucerea lui Pintilii și Sânmărtean.
Lucian Sânmărtean, unul dintre preferații lui Reghecampf, a comentat șansele de a ajunge din nou la Steaua și a recunoscut că momentan acestea sunt mici. O eventuală sosire a lui Sânmărtean la Steaua s-ar putea produce în vară, atunci când bistrițeanul rămâne liber de contract.
„Șansele, deocamdată, sunt destul de mici, pentru că eu am contract cu Al Ittihad până în vară și vreau să-l duc la capăt. Am un salariu bun, sunt apreciat aici. Mă simt bin, deci din vară vom vedea ce se va întâmpla. Acum știți cum e în țările arabe, se poate întâmpla orice în orice moment, orice moft al vreunui șeic, orice gest…
Deocamdată, nu am vorbit cu domnul Reghecampf. Soția lui știe situația mea de aici, dar dacă se ivește posibilitatea, mi-ar face plăcere să lucrez din nou cu dânsul. Dar am contract deocamdată cu Al Ittihad”, a mărturisit Lucian Sânmărtean, actualmente la Al-Ittihad, pentru DigiSport.
6 goluri și 28 de pase decisive a reușit Sânmârtean în tricoul Stelei 36 de ani va avea mijlocașul în vara viitoare
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER